PROGRAMUL RABLA 2017 va beneficia de buget redus faţă de anul precedent

Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național ('Rabla') va beneficia, în acest an, de un buget de 180 milioane de lei, în scădere cu 18,18% față de alocarea stabilită la începutul ediției din anul anterior a programului, conform Notei de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2017 al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), postat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului.

RomaniaTV.net
15 mart. 2017, 08:39
PROGRAMUL RABLA 2017 va beneficia de buget redus faţă de anul precedent

Pentru programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic, ar urma să fie alocată din bugetul AFM suma de 20 de milioane lei, iar creditele de angajament se ridică la 90 milioane lei, scrie Agerpres.

În 2016, Programul ‘Rabla’, lansat pe data de 14 iunie, a avut stabilit un buget de 220 de milioane de lei, din care 75 milioane lei au fost alocate extensiei ‘Rabla Plus’, atât pentru achiziționarea de autovehicule noi electrice și electrice hibride, cât și pentru finanțarea rețelei de stații de încărcare a acestora.

Potrivit documentului aflat în dezbatere publică, veniturile AFM pentru 2017 sunt estimate la 562,519 milioane lei, cu 33,08% mai mici comparativ cu cele înregistrate în anul precedent, când s-au situat la valoarea de 840,6 milioane lei. Din totalul veniturilor estimate în 2017, suma de 555,337 milioane lei reprezintă venituri fiscale (timbru de mediu și alte impozite și taxe fiscale), iar 7,182 milioane lei venituri nefiscale (dobânzi la depozitele constituite din excedentul anilor precedenți).

La capitolul cheltuieli, estimarea în bugetul AFM pentru anul acesta este de 557,580 milioane lei, în timp ce valoarea totală a cheltuielilor curente va fi de 556,480 milioane lei. În același context, din cheltuielile totale preconizate, 21,9 milioane lei sunt destinate cheltuielilor de personal (față de 22,88 milioane lei, în 2016), iar 4,5 milioane lei la capitolul ‘Bunuri și servicii’ (vs 11,25 milioane lei, anul anterior), în timp ce 526,593 milioane lei reprezintă sume alocate proiectelor și programelor pentru protecția mediului finanțate din Fondul pentru mediu în anul 2017. De asemenea, în bugetul AFM pentru anul acesta se regăsesc 3,487 milioane lei la ‘Proiecte cu finanțarea din FEN postaderare’, Mecanismul financiar SEE, respectiv 1,10 milioane lei la cheltuieli de capital.

În ceea ce privește continuarea programelor de mediu, actul normativ prevede alocări bugetare pentru: gestionarea deșeurilor (credite de angajament: 30 milioane lei, credite bugetare: 0), închiderea iazurilor de decantare din sectorul minier (credite de angajament: 0, credite bugetare: 5 milioane lei), conservarea biodiversității și administrarea ariilor naturale protejate (credite de angajament: 46,493 milioane lei, credite bugetare: 0), împădurirea terenurilor degradate, reconstrucția ecologică și gospodărirea durabilă a pădurilor (credite de angajament: 0, credite bugetare: 80 milioane lei), educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului (credite de angajament: 50 milioane lei, credite bugetare: 5 milioane lei), Programul de dezvoltare și optimizare a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului (credite angajament: 0, credite bugetare: 20,050 milioane lei), Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național (‘Rabla’) — credite de angajament de 180 milioane lei, din care credite bugetare în cuantum de 135 milioane lei, respectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic (credite de angajament: 90 milioane lei, credite bugetare: 20 milioane lei).

Pe de altă parte, AFM nu prevede, în 2017, sume pentru derularea de noi sesiuni pentru Programul de realizare a pistelor pentru bicicliști și Programul pentru creșterea producției de energie din surse regenerabile.

Nota de fundamentare ce însoțește proiectul de HG arată că, pentru anul 2016, valoarea totală a veniturilor încasate la Fondul pentru mediu, la 31 decembrie, a fost de 1,029 miliarde lei, în creștere cu 23,16% în comparație cu aceeași perioadă din anul 2015.

Din totalul veniturilor, 1,022 miliarde lei au însemnat venituri fiscale (timbru de mediu și alte impozite și taxe fiscale), în timp ce 7,138 milioane lei venituri nefiscale (dobânzi la depozitele constituite din excedentul anilor precedenți).

Proiectul de HG va fi în dezbatere publică până la data de 18 martie 2017, iar cei interesați pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termenul-limită la Ministerul Mediului — Administrația Fondului pentru Mediu.