Norica Nicolai, surprinsă de revenirea lui Crin Antonescu: Este pur şi simplu o BULVERSARE

Norica Nicolai a declarat, sâmbătă, la România TV, că este "bulversată" după ce Crin Antonescu a anunţat că reintră în cursa prezidenţialelor, iar Klaus Iohannis a acceptat ca votul să se dea în Delegaţia Permanentă.

28 iun. 2014, 13:38
Norica Nicolai, surprinsă de revenirea lui Crin Antonescu: Este pur şi simplu o BULVERSARE

Norica Nicolai a declarat, la România TV că a fost surprinsă de deciziile legate de desemnarea prezidenţiabilului.

Întrebată cum comentează revenirea lui Crin Antonescu, Norica Nicolai a spus: „Este o foarte mare surpriză pentru că acesta şi-a dat demisia din toate funcţiile. Mă aşteptam să fie consecvent cu decizia luată, propunerea m-a surprins. M-a suprins de asemenea şi propunerea domnului Iohannis de a nu lăsa congresului această decizie fundamentală, desemnarea candidatului la Preşedinţie şi a merge în Delegaţia permanentă.

Nu ştiu dacă acest Congres avea rost pentru a vota candidatura a două persoane. Mulţi oameni nu înţeleg despre ce este vorba, este pur şi simplu o bulversare a delegaţilor şi a mea în momentul de faţă. Am înţeles că decizia dlui Antonescu era irevocabilă, dar în politica românească nu mă mai surprinde nimic„, a spus Nicolai.

Sorin Frunzăverde a declarat la rândul său, la România TV că, la Delegaţia permanentă a PNL, vor fi supuse discuţiilor cele două candidaturi, urmând „probabil să se convoace un nou congres extraordinar”.

LOVITURĂ DE TEATRU. Crin Antonescu SE ÎNTOARCE. Fostul lider liberal şi Klaus Iohannis, prezidenţiabilii PNL