Un bărbat din judeţul Vâlcea a murit după ce a căzut din remorca unui tractor

Un bărbat de 68 de ani din judeţul Vâlcea a murit, vineri, după ce a căzut din remorca tractorului condus de fiul său, pe un drum forestier. Poliştii spun că bărbatul s-a dezechilibrat din cauza terenului accidentat şi a căzut, iar o roată a trecut peste el.

RomaniaTV.net
07 sept. 2018, 18:06
Un bărbat din judeţul Vâlcea a murit după ce a căzut din remorca unui tractor

Conform Poliţiei Judeţene Vâlcea, un accident rutier s-a produs, vineri seară, în comuna Alunu.

Astfel, un bărbat de 68 de ani din Alunu se deplasa pe un drum forestier, aflându-se în semiremorca unui tractor, condus de fiul său. La un moment dat, el s-a dezechilibrat din cauza terenului accidentat şi a căzut între semiremorcă şi capul tractor, roata acestuia trecând peste el, scrie news.ro.

Potrivit sursei citate, bărbatul nu a răspuns la manevrele de resuscitare făcute de medicii de pe ambulanţa care a ajuns la locul accidentului, astfel că a fost declarat decesul.