Un medic din Sinaia, prins în flagrant cu mită

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Prahova, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova efectuează cercetări într-un dosar penal privind fapte de corupţie săvârşite de un medic din cadrul unei unităţi medicale din Sinaia.

14 feb. 2017, 06:54
Un medic din Sinaia, prins în flagrant cu mită

Echipa mixtă alcătuită din ofiţeri D.G.A. şi procurori a organizat o activitate de prindere în flagrant, medicul fiind surprins după primirea sumei de bani de la un denunţător, scrie ph-online.ro.

Inculpatul este un medic de medicina muncii din Sinaia care a fost prins în flagrant în timp ce primea bani de la o persoană ca să-i elibereze documente pentru prelungirea avizului de pensionare anticipată, ofiţerii DGA Prahova găsind în urma unei percheziţii la cabinetul doctorului suma de 8.500 de lei.

Citeşte şi Percheziţii la două cadre universitare de la Facultatea de Medicină din Oradea, suspectate de luare de mită