Un tânăr a ajuns pe pista de avion voind să scape astfel de Al Doilea Război Mondial

Tânărul în vârstă de 19 ani, vizibil agitat şi perturbat, a ajuns pe pista de avioane din Aeroportul Lion Bron. Nu este pentru prima oară când tânărul face asemenea "cascadorii".

24 sept. 2018, 14:45
Un tânăr a ajuns pe pista de avion voind să scape astfel de Al Doilea Război Mondial

Tânărul era obsedat de Al Doilea Război Mondial, de care voia să „scape” cu orice preţ. Pentru acest lucru, el a fugit din aeroport, pe pistă, pentru a scăpa de cel de-a doua deflagraţie mondială

Este pentru a doua oară în mai puţin de o lună când bărbatul s-a strecurat pe pistele aeroportului sărind gardurile aeroportului din Lion-Bron, scrie 20 minutes şi Le Progres.

La recenta încercare, tânărul a ţişnit pe pistă în timp ce un avion tocmai urma să aterizeze. Bărbatul şi-a justificat  gestul spunând că a vrut să ajungă în Elveţia, pentru a scăpa de Al Doilea Război Mondial şi de naztişti.

Tânărul a stat în arest în noaptea de sâmbătă spre Duminică, mai precizează aceleaşi surse.