Adolescentă de 15 ani, obligată să se prostitueze în Spania şi în România. Doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv

Doi bărbaţi din judeţul Olt au fost arestaţi preventiv pentru trafic de minori, unul pentru că ar fi racolat o fată de 15 ani, pe care a obligat-o să se prostitueze în Spania timp de mai multe luni, iar al doilea ar fi obligat-o pe aceeaşi fată să se prostitueze în Caracal.

RomaniaTV.net
23 feb. 2018, 13:18
Adolescentă de 15 ani, obligată să se prostitueze în Spania şi în România. Doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Olt, citaţi de news.ro, politiştii au depistat doi bărbaţi de 42 şi de 28 de ani, ambii din Caracal, cercetaţi pentru trafic de minori.

Astfel, bărbatul de 28 de ani este suspectat că, în cursul lunii septembrie 2017, ar fi racolat o fată în vârstă de 15 ani, pe care ar fi transportat-o în Spania şi ar fi obligat-o să se prostitueze, până în luna ianuarie 2018. Celălalt bărbat este suspectat că, în cursul lunii trecute ar fi racolat-o pe aceeaşi minoră, obligând-o să se prostitueze la Caracal.

Cei doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.