„Fata cu balon” nu s-a autodistrus conform planului. Banksy a publicat un video în care a arătat cum trebuia să se desfăşoare totul

Artistul britanic Banksy a publicat pe site-ul lui un nou videoclip în care oferă mai multe imagini de la controversata licitaţie care a avut loc Sotheby's Londra în urmă cu două săptămâni şi susţine, în final, că autodistrugerea lucrării „Girl with Balloon” trebuia să fie completă.

RomaniaTV.net
18 oct. 2018, 06:11
„Fata cu balon” nu s-a autodistrus conform planului. Banksy a publicat un video în care a arătat cum trebuia să se desfăşoare totul

În videoclip este arătat cum artistul a construit rama, mecanismul şi cum a fost activat acesta din sala de licitaţii.

„Girl With Balloon”, faimoasă lucrare semnată Banksy, a fost licitată, pe 5 octombrie, la Sotheby’s din Londra şi, imediat după adjudecarea contra sumei de 1,04 milioane de lire sterline, s-a autodistrus. Parţial, însă.

În finalul videoclipului intitulat „Shred the Love” (Sfâşie dragostea, n.r.) a fost scris „La repetiţii a mers de fiecare dată” şi montajul se încheie cu o demonstraţie în acest sens.

Sotheby’s a negat că ar fi avut vreo legătură cu acest act, iar numele cumpărătorului nu a fost dezvăluit. Casa de licitaţii a confirmat vânzarea lucrării şi că preţul pentru care a fost atribuită – 1,042 de milioane de lire sterline (1,185 de milioane de euro) – a fost menţinut.

Citeşte şi Cea mai mare farsă din istorie. O operă de artă s-a autodistrus după ce a fost cumpărată la licitaţie cu 1,7 milioane dolari

Banksy nu a distrus o operă în timpul unei licitaţii, el a creat una„, a subliniat responsabilul casei de licitaţii, Alex Branczik. El a precizat că opera a fost redenumită „Love is in the Bin” (Dragostea se află în coşul de gunoi, n.r.) după acest eveniment.

Banksy nu şi-a dezvăluit niciodată identitatea. Şi-a început cariera cu realizarea mai multor desene pe clădiri din Bristol (Anglia) şi a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai lumii. Lucrările sale stradale, amplasate în diverse oraşe ale lumii, abordează subiecte socio-politice.

„Girl with Balloon” a apărut prima dată pe un zid din Londra, în 2006, sub formă de stencil, şi a fost reprodusă devenind cea mai îndrăgită imagine realizată de artist. Lucrarea a fost aleasă de britanici, în 2017, drept opera de artă favorită.