Un Revelion de lux în România costă cât o vacanţă de 7 nopţi în Thailanda. Valea Prahovei şi Braşov, cele mai căutate staţiuni

Hotelurile de lux din Poiana Braşov, Păltiniş ori Băile Felix sunt rezervate aproape în totalitate de Revelion, deşi un pachet de Anul Nou costă între 1.000 şi 2.000 de euro, mai scump decât un sejur de şapte nopţi într-o destinaţie exotică precum Thailanda sau Dubai, arată datele companiei Christian Tour, unul din cei mai mari touroperatori din România.

17 oct. 2018, 09:58
Un Revelion de lux în România costă cât o vacanţă de 7 nopţi în Thailanda. Valea Prahovei şi Braşov, cele mai căutate staţiuni

„Românii iau cu asalt staţiunile autohtone de Revelion, astfel că mare parte din pensiunile şi vilele din Maramureş şi Bucovina sunt rezervate încă din primăvară”, spun reprezentanţii companiei, potrivit news.ro. În ceea ce priveşte destinaţiile interne preferate de turişti pentru petrecerea de Revelion, topul este condus de staţiunile de pe Valea Prahovei şi de cele din Braşov.

Citeşte şi CRĂCIUN 2018. Cât va costa carnea de porc anul acesta

Clasamentul este completat de anumite staţiuni balneare, precum Băile Felix, unde turiştii sunt atraşi de condiţiile de cazare bune, de mesele tradiţionale, programele speciale de Revelion, precum şi de centrele wellness, care dispun de duşuri Vichy, saune, servicii de masaj cu uleiuri esenţiale, din ce în ce mai căutate de cei care vor să se relaxeze câteva zile.

„Pe locul trei în acest clasament se situează zonele agroturistice din Bucovina şi Maramureş, unde multe pensiuni şi vile sunt rezervate pentru noaptea de Revelion încă din primăvară. În acest caz, vorbim despre clienţi fideli ai respectivelor unităţi de cazare, care merg an de an în acelaşi loc şi doresc să-şi securizeze vacanţa de Revelion încă din prima parte a anului”, a declarat managerul Departamentului Turism Intern Christian Tour, Loredana Stanciu.

În ceea ce priveşte preţurile pe care le plătesc românii pentru Revelion în România, tariful mediu pentru două persoane este de 3.500 – 4.000 de lei pentru patru nopţi de cazare, demipensiune şi mese festive.

Însă există şi unităţi hoteliere în care tarifele pentru vacanţa de Revelion depăşesc cu mult acest prag mediu, ajungând să coste cât un sejur într-o destinaţie exotică.

„La unele hoteluri din Poiana Braşov, din Păltiniş ori din Băile Felix, preţurile pentru noaptea de Revelion sar de o mie de euro şi ajung chiar la 2.000 şi ceva de euro. Interesant este faptul că în unele dintre aceste hoteluri, nu se mai găsesc locuri pentru Revelion, camerele fiind rezervate încă din luna august. Pachetele includ cazare cinci, şase sau şapte nopţi, mic dejun, cine, petrecere tematică de Revelion şi foc de artificii, animaţie pentru adulţi şi copii, acces la spa şi spuma party”, a adăugat Loredana Stanciu.

Reprezentanţii touroperatorului subliniază că aceste pachete de lux în ţară costă cât o vacanţă în Thailanda, unde un sejur de Revelion în Krabi, de pildă, costă aproximativ 700 de euro de persoană.

De altfel, Thailanda este una dintre cele mai căutate destinaţii exotice pentru vacanţa de Anul Nou, în ultimii ani tot mai mulţi români alegând să-şi petreacă noaptea dintre ani în această destinaţie caldă.

De asemenea, tot din categoria destinaţiilor externe, au crescut solicitările de vacanţe de Revelion în Istanbul, unde pachetul de patru nopţi de cazare cu mic dejun şi transport cu autocarul costă 200 de euro de persoană.

„O vacanţă de Revelion în Istanbul este de aproximativ zece ori mai ieftină decât la unele hoteluri din România. În cele cinci zile, turiştii au ocazia să viziteze Palatul Topkapî, unde se află şi sabia lui Ştefan cel Mare, pot face o croazieră pe Bosfor, pot explora Marele Bazar sau pot descoperi bucătăria turcească. Iar transportul cu autocarul nu îi dezarmează pe turiştii români, care sunt obişnuiţi să stea în trafic, pe Valea Prahovei, tot atâtea ore cât durează drumul de la Bucureşti la Istanbul”, a declarat directorul de marketing şi comunicare Christian Tour, Raluca Hatmanu.

O alta destinatie externă de care românii au devenit interesaţi pentru Revelion 2019 este Skopje, capitala Macedoniei, unde pachetul de Revelion costă 350 de euro de persoană.