177.500 pachete cu ţigări netimbrate, descoperite într-un TIR în Vama Nădlac II VIDEO

Polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota au descoperit ascunse într-un camion, condus de un român, 177.500 pachete cu țigări fără timbru, în valoare de 2.840.000 lei, ce urmau a fi introduse ilegal în ţară.

25 apr. 2017, 09:19
177.500 pachete cu ţigări netimbrate, descoperite într-un TIR în Vama Nădlac II VIDEO

Luni seară, la ora 20.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, județul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea controlului de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român A. D., în vârstă de 35 ani, domiciliat pe raza municipiului Bucuresti, care se afla la volanul unui autocamion, înmatriculat în România.

Cu ocazia controlului de frontieră, poliţiştii de frontieră au constatat că autocamionul era gol, iar în partea din faţă a semiremorcii au obesrvat un perete dublu, confecţionat din tablă, în care se aflau mai multe baxuri de ţigări, potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră.

Automarfarul şi şoferul acestuia au fost duşi la sediul punctului de frontieră, pentru continuarea verificărilor. Astfel, în urma controlului amănunțit, polițiștii de frontieră au descoperit, în spaţiul special amenajat, 177.500 pachete cu tigări marca Malboro, fără marcaje fiscale, în valoare totală de 2.840.000 lei.

Şoferul autocamionului a declarat că a efectuat un transpot de hârtie pentru o firmă din Budapesta, iar la întoarcere spre România a preluat camionul gol, fără a avea cunoștință că în acesta sunt ascunse țigări.

Automărfarul a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră până la finalizare cercetărilor, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de deţinere de către o persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării.