20 de percheziţii în Constanţa pentru destructurarea unei grupări de proxenetism care acţiona în străinătate

Peste 20 de percheziţii au avut loc în judeţul Constanţa pentru destructurarea unei grupări specializate în proxenetism, care acţiona în Marea Britanie, Germania şi Cehia, iar zece persoane au fost reţinute în acest dosar. Anchetatorii au stabilit că atât membrii grupului infracţional, cât şi femeile care practicau prostituţia ar fi transferat sute de mii euro din Cehia în România.

RomaniaTV.net
23 feb. 2018, 13:47
20 de percheziţii în Constanţa pentru destructurarea unei grupări de proxenetism care acţiona în străinătate

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi procurorii DIICOT Constanţa au făcut, în cadrul unei colaborări româno-cehe, 21 de percheziţii în Constanţa, Medgidia, Cernavodă şi Năvodari, vizând destructurarea unui grup infracţional specializat în infracţiuni de proxenetism, comise în Cehia, Germania şi Marea Britanii, scrie news.ro.

În urma investigaţiilor, anchetatorii au stabilit că atât membrii grupului infracţional, cât şi femeile care practicau prostituţia ar fi transferat sute de mii euro din Cehia în România.

În timpul percheziţiilor au fost ridicate patru autoturisme de lux şi 6.000 de euro, iar cincispreze persoane au fost duse la sediul DIICOT Constanţa, pentru audieri, zece dintre acestea fiind reţinute pentru 24 de ore pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi proxenetism şi urmând să fie duse la Tribunalul Constanţa cu propunere de arestare preventivă.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, s-au desfăşurat simultan activităţi de cercetare penală pe teritoriul Cehiei, fiind valorificate, în timp real, date puse la dispoziţie prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională de autorităţile din Regatul Unit al Marii Britanii, Germania şi Elveţia, adaugă sursa citată.