25 de ani de la prima versiune PHOTOSHOP – VIDEO

În urmă cu 25 de ani, pe data de 19 Februarie, pe vremea când lumea nu ştia prea multe despre soft-uri sau sisteme de operare, o companie obscuă din Silicon Valley, numită Adobe, lansa prima versiune de Photoshop.

RomaniaTV.net
23 feb. 2015, 10:58
25 de ani de la prima versiune PHOTOSHOP  – VIDEO

John Knoll, unul dintre supervizorii efectelor speciale realizate de compania lui George Lucas numită Industrial Light and Magic(ILM), a fost foarte încântat de un program de editare a imaginii la care lucra fratele sau Thomas şi a decis să-l prezinte colegilor de la ILM, convingâdu-i pe aceştia că micul software poate face lucruri minunate cel puţin la fel de bine ca super-computerele PIXAR, folosite în acea perioadă(1990) pentru realizarea efectelor speciale.

Staff-ul ILM a fost încântat de posibilităţile pe care softul le oferea şi l-a folosit la producţia filmului The Abyss, regizat de James Cameron.
Fraţii Knoll au realizat în acel moment că au în mână cea mai puternică unealtă pentru prelucrarea digitală a imaginii. John s-a hotărât sa îi spună „Display”, însă în urma discuţiilor cu fratele său au căzut de acord asupra numelui de PHOTOSHOP. Pe data de 19 februarie 1990 a fost lansat Photoshop 1.0, devenind aproape imediat unul dintre cele mai importante soft-uri concepute în acel moment în lume. Deşi retuşul digital exista deja, costul unui astfel de serviciu era enorm, începând de la 300 de dolari pe oră în sus.

Photoshop 1.0 oferea celor care deţineau un computer posibilitatea de a-şi retuşa singuri fotografiile, la preţul de 1000 de dolari pe licenţă. În prima decadă de existenţă, Adobe Photoshop s-a vândut în 3 milioane de exemplare.
Începând cu 2011, compania a decis să schimbe politica de marketing, orientându-se spre servicii de tip cloud.

Adobe are în acest moment 3.5 milioane de subscriberi şi se estimează că va ajunge la aproximativ 6 milioane la sfârşitul acestui an.