30 de afro-asiatici au vrut să treacă frontiera cu Ungaria ascunşi în TIR

Au încercat să ajungă în Germania, dar călătoria lor s-a încheiat la Vama Vărşand din Arad. Este vorba de 30 de migranţi afro-asiatici care au încercat, marţi noapte, să treacă ilegal frontiera româno-ungară, ascunşi într-un TIR.

RomaniaTV.net
18 iul. 2012, 05:34
30 de afro-asiatici au vrut să treacă frontiera cu Ungaria ascunşi în TIR

Migranţii au fost descoperiţi la un control al poliţiştilor de la Vama Vărşand, informează România TV. Oamenii erau ascunşi într-un TIR românesc care transporta componente auto şi urma să ajungă în Germania. Cei 30 de bărbaţi, cetăţeni din Maroc, Afganistan, Algeria, Egipt şi Tunisia erau ascunşi printre cutiile cu marfă.

Şoferul TIR-ului susţine că nu ştie cum au ajuns migranţii în camion. El spune că a oprit într-o parcare lângă Arad pentru o reparaţie şi străinii ar fi urcat atunci în camion. „M-am oprit să caut un electrician undeva în zona Aradului pe drumul vechi. Am lipsit jumătate de oră. Nu am simţit nimic”, a spus Cristian Prodan, şoferul TIR-ului.

Migranţii le-au declarat vameşilor că au urcat în TIR fără că şoferul să ştie şi că doreau să ajungă în Italia. Poliţiştii fac cercetări în acest caz.

Migranţi au acte de la oficiul român de emigrări. Majoritatea sunt de la centrul pentru străini din Timişoara şi unii dintre ei au la activ mai multe încercări de a trece ilegal frontiera.