32 de irakieni au fost prinşi când încercau să treacă ilegal graniţa din Serbia în România

Treizeci şi doi de cetăţeni din Irak au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră de la Moraviţa, judeţul Timiş, în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa în România, din Serbia.

25 ian. 2018, 10:54
32 de irakieni au fost prinşi când încercau să treacă ilegal graniţa din Serbia în România

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră, joi dimineaţă poliţiştii de frontieră din Moraviţa au depistat 32 de cetăţeni din Irak care au încercat să treacă ilegal graniţa. Ei au fost prinşi în localitatea de frontieră Lăţunaş, la aproximativ un kilometru de graniţa cu statul vecin, şi au fost duşi la sediul poliţiei de frontieră.

Grupul era format din 14 bărbaţi şi 10 femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, respectiv opt copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani.

Cetăţenii irakieni au spus că au încercat să treacă frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În acest caz se fac cercetări pentru infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe.