Vrei să-ţi construieşti o casă? Vezi cele mai convenabile variante de construcţie

Cea mai ieftină soluţie de casă la momentul actual este reprezentată de locuinţa pe structură de lemn. Cine alege să îşi construiască o astfel de casă plăteşte doar 325 de euro pe metrul pătrat construit, la cheie, în timp metrul pătrat de casă construită tradiţional din cărămidă sau beton costă în jur de 400 de euro, iar cea pe structuă metalică ajunge la 460 de euro.

03 nov. 2011, 08:45
Vrei să-ţi construieşti o casă? Vezi cele mai convenabile variante de construcţie

Dacă anul trecut lumea nu prea era interesată de casele de lemn, la ora actuală, datorită programului Prima Casă, care permite construirea unei case din suma garantată de către stat, clienţii se interesează şi de această posibilitate.

„Avem mulţi clienţi care au contractat case de lemn prin propramul Prima Casă, iar cu alţii suntem în discuţii avansate”, a declarat pentru RTV.net constructorul Ştefan Lipoviceanu. Pentru cei 325 de euro metrul pătrat, cu tot cu TVA, cumpărătorii beneficiază de o locuinţă pe model american, construită pe structură de lemn, cu pereţi din panouri tip sandwich, adică panouri OSB umplute cu vată minerală.

Pe locul doi, după criteriul preţului, avem varianta construcţiei cu cărămidă şi beton. Preţul unei case din cărămidă şi beton, construită în mod tradiţional, este de 350-400 de euro metrul pătrat, la cheie cu TVA inclus, cu finisaje medii. Varianta la roşu, a casei de cărămidă, variază între 120 şi 200 de euro metrul pătrat.

Pe ultimul loc, dar nu cel din urmă, dacă se ţine cont de preţul de construcţie, se regăseşte casa construită pe structură metalică. Metrul pătrat desfăşurat de casă pe structură metalică este în medie de 460 de euro. Pentru aceşti bani clientul primeşte casa la cheie.

Există şi variana casei pe structură metalică semifinisată. Aceasta va fi completă, mai puţin finisajele, şi costă 310 euro metrul pe suprafaţă desfăşurată. Şi acest gen de construcţie a început să prindă în România. „Anul acesta cererea a crescut cu 100%. Anul trecut am vândut 25 de case, anul acesta am ajuns la 50”, a precizat Marius Rotaru, reprezentatul unei firme de construcţii. Acest tip de casă este construită pe structură de metal, iar pereţii sunt făcuţi din panouri tip sandwich, din OSB, umplute cu vată minerală. La interior, precum şi la exterior se pot tencui ori placa în funcţie de preferinţa propietarului.