Gospodării fără curent electric din cauza vremii

Mai multe localităţi din Mureş şi Prahova au rămas fără energie electrică, duminică dimineaţă, din cauza unor avarii produse la reţelele de alimentare pe fondul vremii nefavorabile.

RomaniaTV.net
18 mart. 2018, 09:52
Gospodării fără curent electric din cauza vremii

Câteva sute de consumatori din trei localităţi ale judeţului Prahova nu beneficiază, duminică după-amiază, de alimentare cu energie electrică din cauza vremii, zona aflându-se sub cod portocaliu de polei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, 419 abonaţi din localităţile Cocorăştii Colţ, Buda şi Olari nu au electricitate, fiind înregistrate un deranjament colectiv şi 18 individuale.

Un număr de 12 echipe de intervenţie ale Electrica se află pe teren pentru remedierea problemelor.

Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mureş, citat de news.ro, din cauza vremii nefavorabile s-au produs avarii pe linia de alimentare Reghin – Lăpuşna, afectând şase puncte de transformare, astfel că au rămas nealimentate cu energie electrică cinci localităţi: Sirord, Pârâul Negru, Lăpuşna, Fâncel şi Secuş. În aceste localităţi câteva zeci de abonaţi sunt fără enrgie electrică.

O altă avarie s-a produs duminică dimineaţă pe linia de alimentare Sighişoara – Cristur, unde au fost afectate punctele de transformare din patru localităţi – Mureni, Feleag, Saschiz şi Vânători. În total, peste 800 de consumatori din aceste localităţi sunt fără energie electrică.

O avertizare cod galben de ploi abundente şi ninsori, vânt şi temperaturi scăzute a intrat în vigoare duminică dimineaţă, de la ora 8.00, urmând să fie afectate 32 de judeţe şi Capitala. Meteorologii spun că vremea se va răci accentuat în toată ţara, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă. Tot duminică dimineaţă, de la ora 6.00, intră în vigoare şi o avertizare cod galben de inundaţii emisă de către hidrologi, vizând râurile din 24 de judeţe.