A fost eliberat primul deţinut de la Guantanamo, de când Donald Trump a devenit preşedintele SUA

Primul deţinut care a părăsit lagărul rezervat deţinuţilor islamişti de la Guantanamo sub preşedinţia lui Donald Trump a ajuns în Arabia Saudită, au informat media americane, joi.

03 mai 2018, 11:04
A fost eliberat primul deţinut de la Guantanamo, de când Donald Trump a devenit preşedintele SUA

Arabia Saudită a confirmat întoarcerea în această ţară a fostului deţinut Ahmed Mohammed al-Darbi din centrul de detenţie de la Guantanamo. El va ispăşi restul de pedeapsă, de 13 ani, în această ţară, informează Associated Press.

Saud Ahmed Mohammed al-Darbi este primul deţinut la baza americană din Cuba, de când Donald Trump a fost ales preşedintele SUA.

Iniţial, Pentagonul a anunţat, miercuri, transferul deţinutului.

După ce va ispăşi întreaga pedeapsă pe care o mai are de făcut, al-Darbi va fi transferat într-un centru de reabilitare a extremiştilor condamnaţi la închisoare, pentru a face astfel trecerea la reintegrarea în societate.

Acest proces include vititarea rudelor condamnatului, consiliere religioasă oferită de clerici moderaţi, terapie prin artă şi o oarecare sumă de bani ce va fi folosită după ce condamnatul va fi eliberat.