A fost GĂSIT MORT în propria CELULĂ, în condiţii extrem de BIZARE. Autorităţile cercetează cazul ŞOCANT FOTO

Un deţinut de 35 de ani din America, condamnat pentru crimă, a fost găsit mort în propria celulă. Cu toate acestea, autoritățile încă nu știu dacă este vorba de o sinucidere sau de o moarte accidentală.

23 feb. 2015, 18:54

Louis Leysath, americanul acuzat de crimă, avea de efectuat o pedeapsă de 30 de ani, după ce şi-a omorât prietena. Astfel, el a strangulat-o pe tânără, al cărei cadavru a fost găsit ulterior în apartamentul său, potrivit Newser.

Citeşte şi UN ROMÂN s-a sinucis într-un penitenciar din Italia după ce a fost condamnat PE VIAŢĂ

Autorităţile spun că el nu dădea semne că ar fi suferit vreo depresie, și trecuse cu bine de examenul psihologic. Cu toate acestea, modul în care a fost găsit suspectul este extrem de bizar.

Astfel, Louis a fost găsit fără suflare pe podeaua celulei sale, care era plină de aburi. În mod şocant, nu era foc, nici fum și nimeni nu poate explica, deocamdată, cum de s-a umplut celula de aburi și dacă din cauza acestora s-a asfixiat deținutul.

Citeşte şi Copos, ZGÂRCIT şi la PUŞCĂRIE. A luat foc când a văzut PREŢURILE de la magazinul ÎNCHISORII