A murit Billy Chapin, copilul actor al Americii

Billy Chapin, unul dintre cei mai populari copii-actori Hollywood-ului anilor 1950, a murit la vârsta de 72 de ani, în urma unei boli chinuitoare.

05 dec. 2016, 09:54

Anunţul a fost făcut de sora lui, Lauren Chapin, într-un mesaj pe Facebook.

„Vă anunţ cu mare durere că mi-am luat adio de la fratele meu, Billy. S-a stins din viaţă noaptea trecută, în urma unei lungi suferinţe, iar acum se află în braţele Mântuitorului. Ne va fi foarte dor de el”, a scris Lauren Chapin, şi ea actriţă, care a jucat în sitcomul „Tata ştie cel mai bine”.

Billy Chapin a debutat pe Broadway, în musicalul „Three Wishes for Jamie”, iar primul rol la Hollywood l-a primit în 1953, în pelicula „The Kid from Left Field”.

Cel mai bun rol al său a fost cel al lui John Harper, în filmul clasic film „Noaptea vânătorului” (1955), în regia lui Robert Mitchum.

Billy Chapin a mai jucat în câteva seriale de televiziune, „Furia”, „Dragnet”, „Leave it to Beaver”.