A NINS în Munţii Retezat şi Parâng

În masivele Retezat şi Parâng a nins în noaptea de miercuri spre joi, salvamontiştii atenţionând turiştii să evite traseele montane lungi din cauza vremii reci şi umede, dar şi a ceţei dense care poate fi întâlnită pe culmi.

20 nov. 2014, 08:44
A NINS în Munţii Retezat şi Parâng

În Masivul Retezat a fost lapoviţă şi ninsoare, astfel că la peste 2.000 de metri altitudine stratul de zăpadă măsoară circa cinci centimetri. De asemenea, în Masivul Parâng, zăpada s-a prins în cursul nopţii şi măsoară 4-5 centimetri. În zona Straja plouă„, a declarat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, potrivit Agerpres.

Salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti să rămână în zona cabanelor din staţiunile de munte şi să nu se aventureze pe traseele lungi, mai ales că ceaţa densă poate apărea oricând. De asemenea, îmbrăcămintea şi încălţămintea trebuie să fie impermeabile şi adaptate temperaturilor sfârşitului de noiembrie.

CITEŞTE ŞI: Se anunţă NINSORI în Bucureşti! Autorităţile au luat deja măsuri în trei sectoare