Accident cu maşina poliţiei, în Capitală. Doi agenţi au fost răniţi

Un accident grav a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în Capitală. Doi agenţi de poliţie au ajuns de urgenţă la spital după ce s-au lovit de un alt autoturism. Martorii spun că maşina poliţiei nu avea semnalele acustice si luminoase in funcţiune şi ar fi trecut pe culoarea roşie a semaforului. În acelaşi timp, poliţia susţine că avea semnalele luminoase aprinse, dar şoferul nu a fost atent.

20 aug. 2018, 05:06
Accident cu maşina poliţiei, în Capitală. Doi agenţi au fost răniţi

Accidentul a avut loc puţin după miezul nopţii în sectorul 5 al Capitalei. Un şofer care circula regulamentar a fost lovit de maşina poliţiei. Bărbatul se afla în autoturism cu cei trei copii ai săi.

Martorii spun că poliţiştii patrulau. Agenţii ar fi depăşit o coloană de maşini şi ar fi pătruns in intersecţie pe roşu, fără să pornească semnalele acustice sau luminoase.

La locul accidentului au fost trimise de urgenţă echipajele medicale. Tatăl şi copiii săi au scăpat fără să fie răniţi însă cei doi agenţi din maşina de poliţie au avut nevoie de ingrijiri medicale de specialitate şi au fost transportaţi la spitalul Universitar.