Accident cumplit provocat de un fost poliţist. Trei oameni au murit, iar alţi doi au fost răniţi

Trei oameni au murit și alți doi au fost răniți în Cluj, într-un accident provocat de un fost polițist. Agentul a fost filmat în trecut în stare avansată de ebrietate sau posibil drogat.

30 sept. 2018, 14:04
Accident cumplit provocat de un fost poliţist. Trei oameni au murit, iar alţi doi au fost răniţi

Tragedia s-a petrecut în Huedin. Autorul accidentului, un tânăr de 31 de ani, circula cu viteză și n-a mai putut controla mașina într-o curbă. A intrat pe contrasens, unde a izbit în plin o mașină care cirucla regulamentar. În urma impactului, șoferul vinovat și doi pasageri din cealaltă mașină și-au pierdut viața.

Tânărul vinovat este fiul fostului şef de la cercetări penale şi al secretarei poliţiei din Huedin. El a intrat în atenţia presei locale după ce a fost filmat la finalul lunii august în timp ce zăcea inconştient lângă un autoturism.

Agentul de 31 de ani fusese dat afară din sistem pentru că a spart becurile dintr-un parc şi pentru că ar fi fost prins beat la volan.

Citeşte şi Tragedii pe şoselele din România în acest weekend. Patru morţi şi şase răniţi în accidente rutiere în câteva ore