Accident de muncă la o carieră de piatră din Cluj. Un angajat a murit după ce a căzut de pe o stâncă

Un bărbat de 31 de ani din judeţul Cluj a murit, marţi, după ce a căzut de pe o stâncă din satul clujean Bologa, de la o înălţime de aproape 100 de metri. Bărbatul era angajat al carierei de piatră din localitate şi a fost găsit de colegi, care au sunat la 112, fiind începută o anchetă în acest caz.

20 feb. 2018, 10:05
Accident de muncă la o carieră de piatră din Cluj. Un angajat a murit după ce a căzut de pe o stâncă

Incidentul a avut loc la cariera de piatră din satul clujean Bologa, localitate aflată într-o zonă stâncoasă a munţilor Apusei.

Un bărbat de 31 de ani a căzut de pe stâncă, de la o înălţime de aproape 100 de metri, fiind găsit de către colegi în stare de inconştienţă. Martorii au sunat la 112, însă la sosirea echipajului Serviciului de Ambulanţă Judeţean s-a putut doar constata decesul, leziunile suferite de către victimă fiind incompatibile cu viaţa.

La faţa locului s-au mai deplasat un echipaj al pompierilor, poliţişti şi inspectori de muncă.

Conform Biroului de presă al Poliţiei Judeţene, bărbatul locuia într-un sat învecinat, Morlaca, şi era angajat al carierei de piatră.

Atât poliţiştii cât şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj fac cercetări privind împrjurările în care a murit bărbatul.

Citeşte şi Tânăr căzut de pe bloc, intervenţie urgent