Accident fluvial pe Dunăre, în apropiere de Portul Orşova. O navă a lovit o barcă cu pescari

Un accident fluvial mai puțin obișnuit s-a produs, în noaptea de duminică spre luni, în Golful dunărean Cerna, în apropierea Portului Orșova. 

30 mai 2016, 05:19
Accident fluvial pe Dunăre, în apropiere de Portul Orşova. O navă a lovit o barcă cu pescari

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mehedinți, Ramona Nistor, a declarat, luni, pentru Agerpres că o gabară a intrat într-o barcă în care se aflau doi pescari.

Am intervenit la fața locului. Un echipaj SMURD a acordat primul ajutor unuia dintre pescari care era în stare gravă și a fost transportat la spital„, a precizat Nistor. Medicii nu i.au mai putut salva însă viaţa, iar pescarul a fost declarat decedat. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost preluat de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei.

Potrivit sursei citate, nava care a intrat în ambarcațiunea pescarilor efectua manevre de acostare și aceasta din urmă nu era echipată cu instalații de semnalizare.