Accident grav în Bistriţa. S-a instituit cod roşu de intervenţie VIDEO

Un accident de circulație s-a produs, joi dimineaţă, pe DN 17, la intrare în Șintereag. Zece persoane au fost rănite, după ce două microbuze, unul de marfă și altul de persoane s-au ciocnit. S-a declarat codu roșu de intervenție.

RomaniaTV.net
23 iun. 2016, 03:58

Microbuzul de persoane venea din Republica Moldova și se îndrepta spre Franța. Din primele date, se pare că șoferul ar fi adormit la volan și astfel a ajuns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu celălalt microbuz, care transporta legume, potrivit Agerpres.

Având în vedere numărul mare de persoane implicate, autoritățile au decis acționarea planului roșu de intervenție, însă rănile suferite de către cei accidentați nu au fost grave.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au acționat pentru descarcerarea conducătorilor auto, iar cele medicale au evaluat victimele. Dintre cele zece potențiale victime, doar trei au ajuns la spital, două la Bistrița și una la Beclean, restul suferind răni minore.

Spitalul de Urgență Județean Bistrița-Năsăud a remis, joi dimineață, un comunicat de presă referitor la starea celor două victime care au ajuns la această unitate, din care rezultă că au suferit contuzii care nu le pun viața în pericol.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au acționat pentru sprijinirea echipajelor SMURD implicate în salvarea victimelor, cercetare la fața locului, fluidizarea traficului rutier și dirijarea circulației.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ, Virginia Pîrlea, cercetările în acest caz vor fi continuate sub coordonarea Parchetului, pentru stabilirea tuturor cauzelor producerii accidentului.

Traficul a fost blocat în zonă circa o oră, formându-se coloane de maşini pe kilometri întregi.