Accident grav în Braşov. O femeie şi fiica sa de aproape un an, rănite pe o trecere de pietoni. Copilul a fost resuscitat

O femeie şi fiica sa de aproape un an au fost grav rănite, miercuri, în timp ce traversau strada pe o trecere de pietoni din localitatea Ucea de Sus. Copilul a fost resuscitat şi a fost preluat de un elicopter SMURRD, iar femeia de 32 de ani este inconştientă.

16 mai 2018, 08:23
Accident grav în Braşov. O femeie şi fiica sa de aproape un an, rănite pe o trecere de pietoni. Copilul a fost resuscitat

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Braşov, o femeie de 32 ani, care o ţinea în braţe pe fiica sa minoră de aproape un an, s-a angajat în traversarea DJ 104P, în localitatea Ucea de Sus, pe trecerea pentru pietoni.

„Femeia a trecut prin spatele unui microbuz de transport persoane ce oprise pentru debarcarea pasagerilor când a fost surprinsă şi accidentată de un autoturism care circula din direcţia Ucea – Victoria, condus de o femeie de 47 ani”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Braţov.
Atât femeia, cât şi fetiţa au fost grav rănite.

Potrivit reprezentanţilor ISU Braşov, copila a fost resuscitată şi a fost preluată de un elicopter SMURD, iar femeia este inconştientă. Ea a fost preluată de un echipaj de terapie intensivă şi va fi transportată la spital în Braşov.

Poliţiştii au intocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Citeşte şi Accident grav într-o intersecţie din Craiova. Cinci persoane, între care şi un copil, au fost rănite