Accident grav în Ilfov. O maşină a fost proiectată mai bine de 10 metri în aer

Un accident rutier grav a avut loc în zona localităţii Bragadiru. Un şofer a pierdut controlul volanului şi a intrat cu viteză într-un sens giratoriu. Din cauza accidentului, circulaţia în zonă a fost oprită mai mult de o oră.

05 oct. 2016, 05:12
Accident grav în Ilfov. O maşină a fost proiectată mai bine de 10 metri în aer

Şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un sens giratoriu, după care, maşina a fost proiectată mai bine de 10 metri în aer, a lovit un gard de protecţie şi s-a rostogolit de câteva ori. Pentru că nu purta centura de siguranţă, şoferul a fost aruncat pe șosea prin geamul din spate al maşinii.

Bărbatul a fost transportat în stare critică la Spitalul Municipal din Capitală. Poliţiştii au oprit circulaţia pe ambele sensuri mai bine de o oră şi au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

Citeşte şi Accident în Dâmboviţa. Drumul naţional 1A a fost blocat