ACCIDENT GRAV în Italia. Şase ROMÂNI AU MURIT, alţi trei sunt răniţi

Tragedie în apropiere de Roma. Şase români au murit, iar trei au fost răniţi după ce microbuzul în care se aflau s-a lovit cu o autoutilitară, sâmbătă dimineaţă, pe Autostrada A1 din Italia, la periferia oraşului Roma, potrivit presei italiene. Printre victime se numără şi o fetiţă de doar 18 luni. 

25 oct. 2014, 08:23

Şase români au murit după ce microbuzul în care se aflau s-a ciocnit cu o autoutilitară. Accidentul s-a produs sâmbătă în jurul orei 5.00, pe Autostrada A1, în apropiere de Roma.

Un microbuz marca Mercedes înmatriculat în România a lovit din spate o autoutilitară Fiat Ducato. Cinci români din microbuz au murit pe loc, iar o fetiţă în vârstă de 18 luni, rănită grav, a murit la spitalul din Tivoli. Alţi trei români au fost răniţi în accident şi au fost transportaţi la spitale diferite din Roma.

Persoanele aflate în autoutilitară – o familie marocană formată din părinţi şi patru copii – au suferit doar răni minore.  În urma impactului, microbuzul românilor a fost distrus aproape în întregime. Mai mult de atât, microbuzul şi utilitara au fost acroşat uşor de alte maşini care circulau în acel moment pe autostradă.

Potrivit presei italiene, cei nouă români aflaţi în microbuz sunt rezidenţi în Italia. Autorităţile anchetează acum circumstanţele producerii accidentului.

O echipă consulară se află în drum spre cele două spitale unde se află cei doi cetăţeni răniţi, informează Ministerul Afacerilor Externe. La nivelul Ambasadei României la Roma s-a constituit o echipă consulară care gestionează cazul, fiind declanşate toate demersurile legale de obţinere a unor informaţii suplimentare, precum şi în vederea acordării asistenţei consulare familiilor cetăţenilor români decedaţi şi răniţi.