Accident grav în judeţul Arad. Două persoane au fost rănite

Un accident grav a avut loc miercuri seară, în judeţul Arad. Două persoane au fost rănite, după ce o şoferiţă nu s-a asigurat într-o intersecţie. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

RomaniaTV.net
04 mai 2017, 06:56

Accidentul a avut loc în comuna Zădăreni, la câţiva kilometri de Arad. O şoferiţă în vârstă de 67 de ani nu s-a asigurat când a vrut să vireze la stânga şi a fost lovită în plin de o altă maşină aflată în depăşire. 

În urma impactului puternic, cele două masini au ajuns în şanţul de pe margine a drumului. Şoferiţa de 67 de ani şi o tânără aflată în ceaaltă maşină au fost scoase dintre fiare de către pompieri şi transportate la spital, scrie aradon.ro.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

Citeşte şi Accident cu trei maşini pe Autostrada Soarelui. O persoană a fost rănită