Accident grav în Vaslui. Trei femei au fost rănite

Trei femei cu vârste cuprinse între 30 şi 41 de ani au fost rănite, marţi, în urma unui accident produs pe una dintre centurile de ocolire a municipiului Vaslui, după ce două maşini s-au ciocnit frontal. Şoferul care a produs accidentul spune că a pierdut controlul volanului din cauza soarelui puernic.

25 apr. 2017, 15:11
Accident grav în Vaslui. Trei femei au fost rănite

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, accidentul s-a produs pe şoseaua de centură pentru grafic greu din zona industrială a municipiului Vaslui, după ce două maşini s-au ciocnit frontal într-o curbă. Unul din şoferi a intrat pe contransens, el spunând că a pierdut controlul volanului din cauza soarelui puternic.

„În urma coliziunii dintre cele două autoturisme, trei femei cu vârste cuprinse între 30 şi 41 de ani, pasagere în maşina condusă de şoferul de 40 de ani care a provocat accidentul, au fost rănite. Cele trei victime, una în stare gravă, au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Iulian Petre, potrivit news.ro.

Poliţiştii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele şoferului de 40 de ani pentru vătămare corporală din culpă.

Citeşte şi Accident grav în judeţul Vâlcea. Au fost implicate trei TIR-uri şi un autoturism