Accident grav între un microbuz şi o autoutilitară. O persoană a murit pe loc

Un camion cu marfă şi un microbuz fără pasageri s-au ciocnit frontal, vineri, pe DN 7, în zona localităţii arădene Sâmbăteni, unde traficul a fost complet blocat din cauza accidentului. Şoferul microbuzului a murit pe loc, în timp ce bărbatul care conducea camionul şi care ar fi provocat accidentul, în timpul unei depăşiri neregulamentare, a fost rănit.

10 aug. 2018, 09:55
Accident grav între un microbuz şi o autoutilitară. O persoană a murit pe loc

Accidentul s-a produs la marginea localităţii arădene Sâmbăteni, pe DN 7 – drum foarte aglomerat de câteva zile, în contextul intrării în ţară a mii de maşini -, unde şoferul unui camion s-a angajat într-o depăşire în curbă, iar vehiculul a izbit frontal un microbuz fără pasageri.

Potrivit Biroului de presă al Poliţiei Judeţene Arad, şoferul microbuzului a murit pe loc în urma impactului, în timp ce al doilea şofer a fost rănit şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Arad.

Circulaţia rutieră a fost blocată pe ambele sensuri de mers ale DN 7, iar coloanele de maşini formate în câteva minute au ajuns la trei kilometri.

Poliţiştii estimează că traficul va fi reluat complet în jurul orei 13.30, însă una din benzi ar putea fi deschisă mai repede, pentru a se circula alternativ, în ambele sensuri.

Citeşte şi Accident cumplit lângă Capitală. O femeie este în comă