Accident grav la Europenele de gimnastică, de la Cluj. Un sportiv român a fost scos cu targa din sală VIDEO

Laurențiu Nistor, primul român care a intrat în concurs la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Cluj-Napoca, a suferit, miercuri, o accidentare la spate în urma exercițiului său la bară fixă și a fost scos cu targa din sală de echipa de medici.

19 apr. 2017, 11:56
Accident grav la Europenele de gimnastică, de la Cluj. Un sportiv român a fost scos cu targa din sală VIDEO

La câteva secunde de la începerea exercițiului, Laurențiu Nistor a ratat prinderea barei și a căzut pe burtă la mare distanță de aparat. Rămas nemișcat, sportivul a fost imediat înconjurat reprezentanții staff-ului lotului României și de o echipă de medici. El le-a comunicat acestora că accidentarea a survenit la spate, iar medicii au decis să îi imobilezeze gâtul. Nistor a petrecut câteva minute nemișcat pe saltea, până când medicii l-au scos pe targă, în aplauzele de susținere ale spectatorilor prezenți la Sala Polivalentă.

Accidentarea a survenit chiar în fața președintelui Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, acesta plecând din sală pentru a se interesa de situația sportivului.

Laurențiu Nistor a fost primul român care a intrat în concurs la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Cluj-Napoca, în a doua subdiviziune de calificări. El a încheiat prima rotație la bară fixă și urma să mai concureze și la paralele.

Citeşte şi Europenele de Gimnastică încep azi, la Cluj. E cea mai importantă competiţie sportivă găzduită de România, în 2017

Campionatele Europene de gimnastică artistică se desfășoară în perioada 19-23 aprilie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la 60 de ani de la precedenta ediție găzduită de România, la startul competiției aliniindu-se 274 de sportivi (168 la masculin și 106 la feminin) din 37 de țări.

România este reprezentată la Europene de 10 sportivi. Lotul feminin este format din Olivia Cîmpian, Ioana Crișan, Larisa Iordache și Cătălina Ponor, iar cel masculin din Marian Drăgulescu, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Laurențiu Nistor și Andrei Ursache.

Programul Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca este următorul: miercuri — calificări masculin și ceremonia de deschidere (10,00-20,40), joi — calificări feminin (10,00-20,30), vineri — finală individual compus masculin (13,00—15,45), finală individual compus feminin (17,30-19,30), sâmbătă — finale masculin la sol, cal cu mânere, inele și finale feminin la sărituri și paralele (13,30-16,40), duminică — finale masculin la sărituri, paralele, bară și finale feminin la bârnă și sol (13,30-16,40).

La ediția de anul trecut, de la Berna, România a cucerit două medalii de argint la masculin, ambele prin Marian Drăgulescu (sol și sărituri), și două de bronz la feminin, ambele prin Cătălina Ponor (sol și bârnă).