ACCIDENT la Guvern. O şoferiţă a intrat cu maşina în poarta Executivului trecând printre protestatari

Un accident de circulaţie a fost înregistrat, vineri seară, în faţa clădirii Guvernului din Piaţa Victoriei, transmite RomaniaTV.

17 mart. 2017, 19:18

Potrivit primelor informaţii, şoferiţei i s-ar fi făcut rău la volan şi a pierdut controlul maşinii, intrând cu autoturismul într-una din porţile clădirii Executivului din Piaţa victoriei.

În urma impactului, şoferiţa nu a fost rănită.

Incidentul a fost înregistrat vineri, în jurul orei 21.00. La acel moment, în Piaţa Victoriei protestau aproape 100 de persoane, însă pe altă parte a carosabilului.

Traficul în Piaţa Victoriei nu a fost perturbat. 

Poliţiştii urmează să stabilească dacă femeia, care era singură în maşină, a intrat intenţionat în gardul Palatului Victoria sau accidental.

Martori la incident au declarat pentru News.ro că în jurul orei 20.40, un autoturism de culoare albă a intrat pe neaşteptate venind dinspre Şoseaua Kiseleff şi având avariile pornite, în mijlocul protestatarilor din Piaţa Victoriei. Potrivit unuia dintre protestatarii aflaţi în Piaţa Victoriei, maşina i-a evitat, după care s-a îndreptat către Guvern, intrând în plin, însă cu viteză redusă şi fără să frâneze, în poarta metalică a Guvernului.

Citeste şi Accident în faţa Guvernului. O persoană a fost rănită grav

Cei doi şoferi implicaţi în accident s-au acuzat reciproc atunci că au trecut pe roşu la semafor.

Un pasager a fost rănit la coloană, el a fost transportat de urgenţă la spital. Totul se putea transforma însă într-o adevărată tragedie, deoarece într-una din mașini se aflau trei butelii.