Accident în Delta Dunării. Două persoane au fost rănite după ce ambarcaţiunea pe care se aflau a intrat într-un copac

Două persoane au fost rănite, marţi după-amiază, în judeţul Tulcea, după ce ambarcaţiunea pe care se aflau a intrat într-un copac de pe marginea apei, pompierii intervenind pentru ajutarea răniţilor, ei fiind conştienţi şi stabili din punct de vedere medical.

01 aug. 2017, 16:51
Accident în Delta Dunării. Două persoane au fost rănite după ce ambarcaţiunea pe care se aflau a intrat într-un copac

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, pichetul de pompieri Nave operative Crişan a fost solicitat să intervină, marţi după- amiază, la un accident naval petrecut pe unul dintre canalele din zona localităţii Gorgova.

Evenimentul a avut loc după ce o ambarcaţiune din aluminiu a pierdut controlul şi a intrat într-un copac de pe marginea apei.

În ambarcaţiunea respectivă erau doi bărbaţi, ei fiind conştienţi şi stabilizaţi din punct de vedere medicale.

Unul dintre răniţi, în vârstă de 49 de ani, din Târgu Mureş, care are o greutate de aproximativ 150 de kilograme, a fost transportat la Tulcea cu nava SMURD, cu un echipaj format din trei subofiţeri. Cel de-al doilea rănit a fost preluat de nava Serviciului de Ambulanţă. Ei vor fi duşi la spital pentru îngrijiri medicale.

Citeşte şi Accident grav pe autostradă. Trei persoane au fost rănite VIDEO