ACCIDENT pe Autostrada 4 cu trei victime. Traficul a fost oprit GALERIE FOTO şi VIDEO

Un accident rutier s-a produs, joi, pe Autostrada 4. În urma impactului, trei persoane au fost rănite, iar traficul în zonă a fost blocat.

03 aug. 2017, 11:18

UPDATE: Starea celor două persoane rănite grav în accidentul produs pe Autostrada Soarelui, după ce maşina în care se aflau a intrat în glisiera mediană de protecţie, este critică, acestea fiind instabile hemodinamic şi respirator, a anunţat conducerea Spitalului Judeţean Constanţa.

“Starea celor doi pacienţi răniţi grav în urma accidentului rutier produs pe A4 şi transportaţi la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa rămâne în continuare critică. Pacienţii sunt instabili hemodinamic şi respirator. Femeia a fost diagnosticată cu amputaţie postraumatcă bilaterală la nivelul genunchilor, iar bărbatul are fractură deschisă de femur drept,şi amputaţie postraumatică la nivelul genunchiului stâng”, se arată într-un comunicat al conducerii spitalului. Cel de-al treilea rănit în acest accident, un copil de 6 ani, este stabil hemodinamic, conştient, cooperant, va rămâne sub observaţie medicală”, a spus conducerea Spitalului Judeţean Constanţa.

La nivelul spitalului s-a format o echipă medicală mixtă formată din specialişti în ortopedie, chirurgie vasculară şi chirurgie plastică, pentru stabilizarea şi salvarea pacienţilor, a mai precizat sursa citată.

UPDATE: Femeia are picioarele retezate, iar bărbatul de 35 de ani are un picior retezat. Copil de 6 ani a fost transportat la Spitalul Judeţean Constanţa, fiind conţtient şi stabil.

Joi, în jurul orei 14:00, traficul rutier a fost oprit pe autostrada A4, la kilometrul 16+200 de metri, pe sensul de mers Ovidiu – Agigea, între autostrada A2 şi DN39, din cauza unui acident rutier, potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Un autoturism a intrat în glisiera mediană de protecţie.

Cadrele medicale și pompierii ISU au intervenit în urma unei sesizări la 112 care anunța un accident rutier pe autostrada A4, cu 3 victime, doi soţi şi un copil, aproape de sensul giratoriu care face legătura cu A2.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și ambulanțe SAJ. Elicopterul SMURD s-a deplasat, de asemenea, la fața locului. În urma accidentului, o persoană a rămas încarcerată. Aceasta a fost scoasă conștientă din mașină.

Pe sensul de mers Agigea – Ovidiu s-a circulat cu restricţie, dirijat de poliţişti.

Până la reluarea circulaţiei, şoferii au fost sfătuiţi să circule către Mangalia ruta A2 (nod rutier A4) – A4 către Ovidiu – intersecţie cu DN3 – DN3 – Constanţa – DN39 Agigea – Mangalia.

Dinspre Mangalia se putea circula pe DN39 Agigea – Constanţa – DN3 Constanţa – intersecţie cu A4 – A4 – nod rutier A2 – A2.

Citeşte şi Maşină în flăcări pe Autostrada Soarelui, trafic îngreunat