Accident grav în Timiş, un şofer beat şi fără permis a intrat într-un TIR. Echipaj descarcerare, chemat la faţa locului

Un accident grav a avut loc vineri dimineaţă în judeţul Timiş. Trei persoane au fost rănite şi au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a intrat în plin într-un TIR. Din primele informaţii, șoferul autoturismului conducea fără permis. Polițiștii au mai stabilit că se urcase beat la volan, având o alcoolemie de 0,63.

02 feb. 2018, 06:40

Un accident grav a avut loc vineri dimineaţă în judeţul Timiş. Trei persoane au fost rănite şi au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a intrat în plin într-un TIR. Accidentul a avut loc pe drumul naţional care leagă Timişoara de Deva, pe raza localităţii Coşava. Şoferul unui Audi, în care se aflau încă două persoane, s-a izbit frontal de un TIR care circula din sens opus.

În urma accidentului, toate cele trei persoane din autoturism au fost rănite şi a fost transportate de urgenţă la spital. Şoferul TIR-ului a scăpat nevătămat.

La faţa locului au intervenit pompierii cu o autospecială de descarcerare şi una de stingere cu apă şi spumă. Echipajele medicale de la SAJ şi SMURD au preluat răniţii şi i-au transportat la spital. 

Potrivit pressalert.ro, din primele informații, șoferul care conducea un Audi Q7 are 31 de ani, este originar din Făget, și conducea fără permis. Polițiștii au mai stabilit că se urcase beat la volan, având o alcoolemie de 0,63. Tânărul mai are un dosar penal, pentru conducere pe drumuri publice fără permis de conducere.

Vezi şi: Accident grav în faţa spitalului. O asistentă medicală a fost lovită pe trecerea de pietoni