ACCIDENT pe DN1. Un tânăr şi-a pierdut viaţa, o fată e rănită grav după ce au plonjat cu maşina în râu

Un tânăr de 22 de ani a decedat, iar o fată de 19 ani se află în stare gravă la spital în urma unui accident care a avut loc pe DN 1, maşina în care cei doi se aflau pătrunzând pe contrasens, izbindu-se de un autoturism şi plonjând apoi în albia râului Prahova, informează Agerpres.

RomaniaTV.net
21 sept. 2014, 08:26
ACCIDENT pe DN1. Un tânăr şi-a pierdut viaţa, o fată e rănită grav după ce au plonjat cu maşina în râu

Accidentul s-a produs sâmbătă noaptea, pe DN 1, la intrarea în Nistoreşti (km 99). Din cercetările efectuate la faţa locului a reieşit că un tânăr se deplasa cu maşina dinspre Ploieşti spre Braşov, pe banda a doua a drumului, a depăşit brusc prin dreapta un alt autoturism care se afla pe banda a doua, a pierdut controlului volanului şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu o maşină care venea din sens opus.

În urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 22 de ani a plonjat în albia râului Prahova, iar maşina pe care acesta o depăşise a intrat şi ea în coliziune o alta care venea de pe celălalt sens de mers al drumului. Şoferul autovehiculului care a ajuns în râu a decedat, iar o tânără de 19 ani care se afla în maşină cu acesta a ajuns în stare gravă la spital.

Conducătorii celorlalte două autoturisme implicate în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.