Accident pe DN1. O persoană a murit, alte cinci sunt rănite VIDEO

O persoană a murit, iar cinci au fost rănit într-un accident produs duminică dimineaţă pe DN1, în localitatea Floreşti.

RomaniaTV.net
16 feb. 2014, 08:58
Accident pe DN1. O persoană a murit, alte cinci sunt rănite VIDEO

Traficul rutier este îngreunat pe DN1 Ploieşti – Câmpina, în zona Băicoi, în zona Băicoi, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, potrivit Infotrafic. Unul dintre autoturisme a pătruns pe contrasens.

Conform primelor informaţii primite de la faţa locului, o persoană şi-a pierdut viaţa, iar cinci au fost rănite.

Victimele accidentului care a avut loc, duminică dimineaţă, pe DN 1, la Băneşti, au fost transportate cu ambulanţele la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, între acestea aflându-se şi trei copii cu vârste cuprinse între cinci şi zece ani.

Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, Daniel Nicolae, a declarat că cei trei copii au suferit traumatisme cranio-cerebrale şi alte politraumatisme, potrivit Agerpres.

De asemenea, la spital au ajuns şi trei adulţi, dintre care unul cu un traumatism cranio-cerebral grav şi ceilalţi doi cu traumatisme cranio-cerebrale şi politraumatisme la nivelul membrelor şi al toracelui.

O altă persoană, şoferul uneia dintre maşinile implicate în eveniment, a decedat.