Accidente în lanţ în judeţul Argeş. Trei oameni au fost răniţi VIDEO

Accidente în lanţ la Câmpulung, judeţul Argeş. Două persoane au fost rănite grav, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal. Iar într-un alt accident şoferul unui autoturism a încercat să vireze la stânga, însă a fost lovit în plin de o altă maşină care se angajase în depăşire. În urma impactului, cele două maşini au fost distruse, iar unul dintre şoferi este în stare gravă la spital, informează România TV.

22 nov. 2017, 06:43
Accidente în lanţ în judeţul Argeş. Trei oameni au fost răniţi VIDEO

Două femei au fost rănite în primul accident care a avut loc în Câmpulung şi au fost duse de urgenţă la spital. Totul s-a întâmplat după ciocnirea violentă dintre două maşini după ce un şofer a intrat pe contrasens.

Un alt accident a avut loc la ieşirea din Câmpulung Muscel acolo unde şoferul unui autoturism a încercat să vireze la stânga, însă a fost lovit în plin de o altă maşină care se angajase în depăşire. Şoferul uneia dintre maşini a ajuns în stare gravă la spital.

Poliţiştii fac acum cercetări pentru a stabili circumstanţele producerii accidentelor.

Citeşte şi Bărbatul care a provocat un accident în care patru persoane au fost rănite şi a fugit nu avea permis de conducere