Accidente în ţară. Un bărbat a murit, o tânără a fost lovită pe trecerea de pietoni VIDEO

Un om a murit după ce a fost lovit violent de o maşină. Bărbatul a trecut strada printr-un loc nepermis, în Vrancea, pe drumul european E85. În Bragadiru, lângă Bucureşti, o fată de 14 ani a fost accidentată chiar pe trecerea de pietoni, informează România TV.

19 aug. 2017, 06:42
Accidente în ţară. Un bărbat a murit, o tânără a fost lovită pe trecerea de pietoni VIDEO

O tragedie s-a petrecut într-o comună din Vrancea. Un pietonul a fost lovit în plin de un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani din Neamţ. Identitatea victimei nu se cunoaşte.

La faţa locului au intervenit poliţiştii şi echipajele medicale, însă medicii nu au avut ce face decât să constate decesul bărbatului.

Poliţiştii fac acum cercetări pentru a stabili identitatea victimei, dar şi circumstanţele exacte în care s-a produs accidentul.

Accident grav şi lângă Capitală. O fată de 14 ani a fost lovită pe trecerea de pietoni şi a fost transportată de urgenţă la spital. Accidentul a avut loc pe Şoseaua Alexandriei, în dreptul localităţii Bragadiru.

În urma impactului, adolescenta a suferit mai multe răni. Ea a fost transportată de urgenţă la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală. Şoferul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost 0.

Citeşte şi ACCIDENT GRAV în Gorj. Cinci persoane au fost rănite VIDEO