Accidente rutiere în Ungaria, în care au fost implicaţi cetăţeni români. Cronologie

La 25 iulie 2017, trei cetățeni români au murit într-un accident rutier care a avut loc în Ungaria, în apropiere de punctul de trecere a frontierei Nădlac. Alți șase români răniți au fost transportați la unitățile sanitare din Szeged și Mako, potrivit MAE.

25 iul. 2017, 11:16
Accidente rutiere în Ungaria, în care au fost implicaţi cetăţeni români. Cronologie

Cel mai grav accident de acest gen avut loc în noaptea de 30/31 octombrie 2011, în urma impactului între un TIR înmatriculat în România și un microbuz înmatriculat în Spania, care venea de la Valencia. Accidentul, produs pe autostrada M43 din Ungaria, între localitatea Mako și Budapesta, s-a soldat cu decesul a 14 români, printre care și trei copii cu vârste între 7 și 14 ani. De asemenea, al 15-lea pasager al microbuzului a fost internat, în stare foarte gravă, la Spitalul Universitar din Szeged.

15 februarie 2017Un român a murit și alți șase au fost răniți într-un grav accident rutier de tip carambol produs în Ungaria, în apropiere de punctul de frontieră de la Nădlac, în care a fost implicat un autocar românesc ce venea de la Hamburg. În accident au mai fost implicate un TIR și alte câteva autoturisme. Bilanțul accidentului a ajuns la patru morți — un român, un bulgar și doi turci — și 12 răniți.

14 noiembrie 2015O persoană a murit și 15 au fost rănite în Ungaria, după ce un microbuz înmatriculat în România s-a ciocnit cu un autoturism din Ungaria, în sud-estul țării. Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs într-o intersecție din localitatea Pusztaszer, din cauză că microbuzul românesc nu a acordat prioritate autoturismului înmatriculat în Ungaria, a transmis Radio România Actualități. Din primele verificări, a rezultat că autoturismul era condus de o femeie din județul Csongrad, care și-a pierdut viața în urma impactului, iar 15 persoane aflate în microbuzul românesc au fost rănite.

22 septembrie 2014Doi cetățeni români au fost răniți grav și alți 11 au suferit răni ușoare după ce autocarul în care se aflau, cu 32 de persoane la bord a alunecat într-un șanț în localitatea Mako din Ungaria, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile.

26 iulie 2014Cinci cetățeni români au fost implicați într-un accident rutier produs pe autostrada M3 din Ungaria, dintre care o persoană a murit, iar alte patru au fost rănite.

8 iunie 2014Cinci cetățeni români, între care și un copil, și-au pierdut viața într-un grav accident rutier produs în nord-estul Ungariei. O purtătoare de cuvânt a poliției locale a precizat că românii călătoreau într-un autoturism cu numere de înmatriculare poloneze, care a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un autobuz și cu un microbuz. Accidentul s-a produs în localitatea Gyortelek. Alte patru persoane aflate în autobuzul înmatriculat în România și una aflată în microbuz au fost rănite.

7 februarie 2014 — Un autocar înmatriculat în România a fost implicat într-un accident rutier pe autostrada M6 din sudul Ungariei, lângă localitatea Mohacs, 22 de pasageri fiind răniți. Autocarul a plecat de la Băile Homorod și avea ca destinație localitatea Pecs, din Ungaria. Conform datelor transmise la Departamentul pentru Situații de Urgență de echipa consulară aflată în Ungaria și a verificărilor efectuate asupra cetățeniei persoanelor aflate în autocar a rezultat că, din cei 22 de răniți, numai trei erau români. Cei trei români răniți, doi adulți și un minor, nu au prezentat leziuni grave, care să le pună viața în pericol.

1 septembrie 2013 — O persoană a murit și două au fost rănite într-un accident produs pe raza localității Siofok, județul Somogy, Ungaria. Autoturismul condus de un cetățean român circula pe autostrada M7, în direcția Budapesta — Slovenia, când a intrat frontal într-un camion care circula regulamentar. Șoferul nu a fost rănit, însă, în autoturism se aflau alți trei cetățeni români, dintre care unul a decedat iar ceilalți doi au fost răniți.

1 septembrie 2013Patru cetățeni români au fost implicați într-un accident grav pe teritoriul Ungariei, autoturismul condus de un cetățean român circula pe autostrada M43, în direcția Szeged — Mako, când șoferul a adormit la volan și a intrat pe contrasens, rupând parapeții și oprindu-se în șanț. În autoturism mai erau alți trei cetățeni români, care au fost transportați la spital, cu leziuni foarte grave.

30 august 2013Trei persoane și-au pierdut viața și alte 18 au fost rănite în Ungaria, într-un grav accident în care au fost implicate mai multe autovehicule, printre care și un microbuz cu număr de înmatriculare românesc. Accidentul s-a produs pe autostrada M5, pe direcția Budapesta. 11 persoane rănite au fost aduse la București în cursul nopții cu un avion militar. Patru dintre răniții aduși au fost transportați la Spitalul de Urgență Floreasca, patru la Spitalul Universitar și trei la Bagdasar Arseni.

14 martie 2013 — Doi cetățeni români au suferit răni minore într-un accident auto produs pe autostrada M7 din Ungaria. Aceștia nu au necesitat internarea.

6 ianuarie 2013 — Un bebeluș de șase luni și patru adulți, între care doi cetățeni români și alți doi cu dublă cetățenie, ungară și română, și-au pierdut viața în urma coliziunii mașinii în care se aflau cu un autovehicul SUV înmatriculat în Franța și care era condus de un cetățean din Republica Moldova, în apropiere de orașul Karcag, în estul Ungariei.

30 iulie 2012Patru români au fost grav răniți și alți doi au suferit răni ușoare, după ce microbuzul în care aceștia călătoreau a intrat în coliziune cu o altă mașină, în apropierea orașului Kecskemet din centrul Ungariei.

23 iunie 2012Patru români și-au pierdut viața și alți patru au fost răniți într-un accident produs pe autostrada M1 din nordul Ungariei, după ce microbuzul în care se aflau a intrat în coliziune cu un autocamion înmatriculat tot în România.

23 martie 2012Un român a murit în nord-estul Ungariei, între localitățile Szamosbecs și Patyod, după ce a dat peste el un camion cu număr de înmatriculare de România.