ADMITERE LICEU 2018. Lista locurilor rămase libere în BUCUREŞTI după prima repartizare

Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat luni, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor de clasa a VIII-a. Astfel, dintre cei 114.115 elevi care au completat fişe de înscriere, au fost repartizaţi 112.809 elevi (98,85%), în funcție de una dintre opţiunile exprimate. 

RomaniaTV.net
09 iul. 2018, 16:00
ADMITERE LICEU 2018. Lista locurilor rămase libere în BUCUREŞTI după prima repartizare

ADMITERE LICEU 2018. 1306 elevi nu au putut fi repartizaţi, deoarece nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal. Aceştia vor intra fie în etapa de soluționare a cazurilor speciale (16-18 iulie), fie în a doua etapă a repartizării, programată în data de 7 septembrie, alături de absolvenții clasei a VIII-a care nu au participat în această etapă, care nu s-au înscris sau care nu au avut situația școlară încheiată înainte de această etapă.

ADMITERE LICEU 2018. TOP cele mai bune licee din Bucureşti după mediile de admitere

EDU.RO a publicat luni şi Lista locurilor rămase libere în BUCURESTI după prima repartizare. Vezi unde s-ar putea înscrie elevii în Bucureşti.