Agenţiile poştale şi băncile sunt închise joi şi vineri. Băncile din centrele comerciale rămân deschise

Oficiile poştale şi unităţile bancare sunt închise joi şi vineri, iar băncile din centrele comerciale rămân deschise în minivacanţa cu ocazia Zilei Naţionale de 1 Decembrie.

29 nov. 2017, 12:42
Agenţiile poştale şi băncile sunt închise joi şi vineri. Băncile din centrele comerciale rămân deschise

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a anunţat că în zilele de joi, 30 Noiembrie, şi vineri, 1 Decembrie, toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.

„Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora zilele de 30 Noiembrie – Sfântul Apostol Andrei – şi de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României – sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează”, se arată în comunicat.

Sâmbătă, 2 decembrie, toate unităţile poştale vor avea program normal de lucru aferent zilei de sâmbătă.

„Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în zilele de 28 şi 29 Noiembrie 2017 să înregistreze timpi mai mari de circulaţie”, se arată în comunicat.

BCR a anunţat că unităţile sale nu vor avea program cu publicul în zilele de 30 Noiembrie, 1 şi 2 Decembrie 2017, cu excepţia unităţilor din mall-uri, care vor funcţiona după programul acestora.

Agenţiile Băncii Transilvania (BT) din centrele comerciale vor fi deschise în intervalul 12.00-19.00, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, a anunţat banca. Totodată, unităţile din centrele comerciale din Bucureşti (Feeria, Mega Mall, Veranda Mall, Plaza Mall) vor fi deschise în intervalul 12.00-22.00.

Celelalte sedii BT, din România şi Italia, vor fi închise, iar clientii au la dispoziţie soluţii alternative pentru realizarea plăţilor şi tranzacţiilor, prin BT24 Internet Banking şi Mobile Banking, potrivit băncii.

Citeşte şi Metrorex anunţă cum va circula metroul în minivacanţa de 1 Decembrie