Agonia continuă pentru Rapid. Comisia de Disciplină a LPF a rămas în pronunţare până joi cu privire la înscrierea în Liga I

Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, reunită miercuri la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, a rămas în pronunțare până joi, la ora 13,00, în cazul acceptării sau nu a echipei Rapid București în sezonul 2016-2017 al Ligii I.

RomaniaTV.net
27 iul. 2016, 16:57
Agonia continuă pentru Rapid. Comisia de Disciplină a LPF a rămas în pronunţare până joi cu privire la înscrierea în Liga I

„Comisia a decis ca acționarii și creditorii clubului să fie admiși în cauză. Noi am pus concluzii pe fondul cauzei în numele creditorilor și al acționarilor, iar Comisia a rămas în pronunțare până mâine la ora 13.00”, a declarat Tudor Chiuariu, fostul ministru al justiției, unul dintre cei trei avocați care a reprezentat clubul Rapid la audierile de miercuri.

Circa 40 de suporteri rapidiști au așteptat în fața sediului LPF luarea unei decizii în acest caz.

Curtea de Apel București a amânat pentru 24 august cererea de suspendare a executării silite în cazul falimentului clubului Rapid. Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal stabilise inițial data de 21 iulie ca termen limită pentru acceptarea sau nu a echipei giuleștene în ediția 2016-2017 a Ligii I, în funcție de suspendarea executării hotărârii de faliment. În locul formației Rapid ar putea evolua ACS Poli Timișoara, ultima echipă retrogradată din sezonul precedent.

Situația clubului Rapid a devenit una extrem de dificilă după ce Tribunalul București a dispus intrarea în faliment a SC Rapid SA, societatea care administrează clubul de fotbal cu același nume, în urma unei solicitări venite din partea ANAF. Instanța a ridicat la 13 iunie dreptul de administrare al FC Rapid SA și a dispus dizolvarea societății debitoare. De altfel, lichidatorul judiciar Aurel Brihac a început demersurile pentru dizolvarea societății SC Rapid SA. Hotărârea Tribunalului București nu este definitivă.
Gruparea de fotbal Rapid, care a promovat la finalul sezonului trecut în Liga I, se află în procedură de insolvență din 7 decembrie 2012. În prezent, suma totală a datoriilor clubului aflat în proprietatea omului de afaceri Valerii Moraru este de 17.754.712 lei, aproximativ 4 milioane de euro.