ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014: Deţinuţii din Prahova şi-au exprimat dorinţa de a vota

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014: Aproape 1.100 de deţinuţi de la două penitenciare din judeţul Prahova şi-au exprimat dorinţa de a vota duminică, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

16 nov. 2014, 07:45
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014: Deţinuţii din Prahova şi-au exprimat dorinţa de a vota

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014: Aproape 1.100 de deţinuţi din două penitenciare şi-au exprimat dorinţa de a vota. Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Femei Târgşor, Ioana Luca, a declarat, pentru AGERPRES, că 635 dintre cele 697 de femei încarcerate aici au drept de vot, 481 dintre acestea exprimându-şi intenţia de a vota. În acest scop, la Penitenciarul Târgşor se vor deplasa două urne mobile.

Citeşte şi Liviu Dragnea: Am votat româneşte. La Alexandria trebuie să se înţeleagă că nu este un oraş turistic

De asemenea, în custodia Penitenciarului Ploieşti există 651 de persoane private de libertate, dintre care 604 sunt cu drept de vot, 533 exprimându-şi intenţia de a vota. La penitenciar vor fi amenajate spaţii speciale unde vor fi amplasate urnele pentru ca deţinuţii să poată vota.

La nivelul judeţului Prahova sunt amenajate 622 de secţii, în 493 de spaţii, la vot fiind aşteptaţi peste 677.000 de alegători.