ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Donaţiile primite de partide în campanie au depăşit 7,5 milioane lei

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  Valoarea totală a donaţiilor primite şi declarate de partidele politice, alianţele politice şi electorale şi candidaţii independenţi în campania electorală pentru alegerea preşedintelui era la 30 octombrie de 7.581.405 lei.

RomaniaTV.net
31 oct. 2014, 15:43
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Donaţiile primite de partide în campanie au depăşit 7,5 milioane lei

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Potrivit unui comunicat al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), cea mai mare sumă primită aparţine Alianţei Creştin – Liberale – 2.844.733 lei, aceasta fiind urmată de Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC, care a primit 2.717.769 lei, Partidul Mişcarea Populară – 810.050 lei, Uniunea Democrată Maghiară din România – 67.302 lei, Partidul Poporului – Dan Diaconescu – 16.602 lei, Partidul Popular Maghiar din Transilvania – 19.800 lei şi Partidul România Mare – 1.393 lei.

Valoarea totală a donaţiilor primite de partidele politice se ridică la 6.477.649 lei.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  În ceea ce priveşte candidaţii independenţi, donaţia cea mai mare este primită de Călin Popescu – Tăriceanu – 646.491 lei, acesta fiind urmat de Monica Macovei – 283.766 lei, Teodor Meleşcanu – 164.900 lei şi Gheorghe Funar – 8.600 lei.

Totalul donaţiilor primite şi declarate de candidaţii independenţi se ridică la 1.103.757 lei.

Citeşte şi ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014: Măsurile luate de poliţişti pentru a preveni turismul electoral