ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Elena Udrea: Mi se pare că această campanie nu prea are nerv

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Candidatul Partidului Mişcarea Populară (PMP) la Preşedinţie, Elena Udrea, consideră că în campania electorală nu există competiţie şi că principalii candidaţi, Victor Ponta şi Klaus Iohannis, par mai degrabă într-un 'tandem' decât într-o competiţie.

19 oct. 2014, 20:40
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Elena Udrea: Mi se pare că această campanie nu prea are nerv

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. ‘Mi se pare că această campanie nu prea are nerv, nu prea există competiţie. Mă aşteptam de la principalii doi candidaţi, aşa cum arată sondajele în acest moment, de la domnul Ponta şi de la domnul Iohannis, să văd că sunt într-o competiţie. Ei par mai degrabă într-un tandem. Nu prea au ce să îşi reproşeze. Cred că această campanie ar trebui să dea ocazia electoratului să aleagă într-adevăr între cei care doresc votul acestuia şi candidaţii să se prezinte în faţa electoratului cu propriile programe. Să urmărim programele candidaţilor, şi nu scandaluri permanente legate de subiecte care nu au legătură cu ceea ce ar trebui să se întâmple în această perioadă’, a declarat Elena Udrea duminică seară la TVR 1, scrie Agerpres.

Întrebată dacă simte lipsa unor dezbateri deschise la care să participe toţi candidaţii, ea a spus că se simte această lipsă şi că principalii candidaţi ‘fug’ de dezbateri.

‘Eu l-am provocat pe domnul Iohannis, începând de vineri curge timpul, am pornit un cronometru. L-am provocat în primul rând pe domnul Iohannis, candidatul presupus al Opoziţiei, la o confruntare, la o dezbatere în faţa electoratului de centru-dreapta, în faţa electoratului nehotărât, pentru a arăta care este adevăratul candidat de Opoziţie, adevăratul candidat care poate şi vrea să îl învingă pe Victor Ponta în turul II. L-am provocat şi pe Victor Ponta la o dezbatere încă de la începutul campaniei’, a spus Elena Udrea.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  În opinia sa, Klaus Iohannis poate să ducă la situaţia în care în turul II să existe doi candidaţi USL.

‘Eu susţin că domnul Iohannis, aşa cum arată acum sondajele, fiind pe locul II, poate să ne ducă în situaţia în care în turul II să avem doi candidaţi USL, adică pe Victor Ponta şi pe Klaus Iohannis’, a mai spus Udrea.

Ea consideră că electoratul are nevoie de o dezbatere între ea şi Klaus Iohannis pentru a vedea cu adevărat cine ‘este cel care vrea şi care poate să îl învingă pe Victor Ponta în turul II’.

‘De la domnul Klaus Iohannis nu au auzit până acum o critică adusă guvernării Ponta. Nu l-am auzit să spună ceva despre principalul său contracandidat, Victor Ponta. Mai mult, ne-a şi spus că, dacă va câştiga preşedinţia României, îl va păstra pe Victor Ponta prim-ministru’, a afirmat Elena Udrea.