ALEGERI PREZIDENŢIALE. Ponta: Nu vreau să primim din nou ordine din afara ţării, de la PPE sau alţi indivizi

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Victor Ponta a anunţat, la şedinţa conducerii PSD de marţi, că va face un tur al României în campania electorală pentru turul II. "Vreau să vorbim despre români şi România şi nu vreau să primim din nou ordine din afara ţării, de la PPE sau de la alţi indivizi", le-a spus Ponta colegilor săi.

04 nov. 2014, 09:05
ALEGERI PREZIDENŢIALE. Ponta: Nu vreau să primim din nou ordine din afara ţării, de la PPE sau alţi indivizi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Liderii social-democraţi s-au reunit în şedinţă pentru a face bilanţul primului tur al alegerilor prezidenţiale şi pentru a pregăti campania electorală în vederea turului II. „Este un rezultat mult mai bun decât ne aşteptam, dar turul II începe de la 0-0. De aceea trebuie să-i convingem pe cei care ne-au votat să vină şi în turul II la vot şi să-i convingem să ne voteze şi pe susţinătorii celor 12 candidaţi care au ieşit din cursă”, le-a spus Victor Ponta pesediştilor prezenţi.

Ponta a arătat că numărul votanţilor PSD-UNPR-PC a fost de 3.800.000, aproape dublu faţă de cele două milioane de la alegerile europarlamentare. Pentru turul II, Ponta îşi propune să obţină o victorie categorică. „Vreau să fiu un preşedinte legitim, nu unul care a câştigat la 12 noaptea cu nişte voturi furate la Paris”, a spus preşedintele PSD.

Vreau să vorbim despre români şi despre România, nu despre lucruri, şi nu vreau să primim din nou ordine din afara ţării, de la PPE şi de la alţi indivizi care şi-au bătut joc de România şi în 2012, cum să trăim în România. Le mulţumim, dar ştim singuri cum este mai bine pentru România şi ordinele lor şi dispreţul pe care îl au faţă de români este un lucru pe care nu-l vom mai accepta„, a mai spus Ponta.

IRES: Cine sunt votanţii lui Ponta, Iohannis, Tăriceanu, Udrea şi Macovei. Ce studii au şi de unde provin

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  Şedinţa de la PSD a durat mai puţin de o oră, pesediştii convenind ca o analiză mai amănunţită să se facă în zilele următoare când toţi liderii de organizaţii judeţene se vor întâlni cu preşedintele executiv Liviu Dragnea. Vor fi patru astfel de reuniuni, două miercuri şi două joi, Dragnea întâlnindu-se loturi de aproximativ de lideri judeţeni, grupaţi în funcţie de rezultatele obţinute.

Nu pot avea discuţii într-un format comun un judeţ ce a luat 60% cu unul ce a obţinut 30%„, a declarat Dragnea. Potrivit estimărilor acestuia, Victor Ponta este cotat în acest moment cu 53-54% din intenţia de vot pentru turul II al alegerilor prezidenţiale.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE. Klaus Iohannis: Nu voi negocia cu niciun politician pentru turul doi