Alertă cu bombă în Bucureşti. Un bărbat a ameninţat că aruncă în aer un hotel

Ameninţarea cu bombă a avut loc sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 10, la un hotel din Bucureşti. Un bărbat a intrat în clădire şi a ameninţat că o va arunca în aer. El a fost prins de poliţie şi dus la audieri la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei 26 de Poliţie.

28 feb. 2015, 10:26
Alertă cu bombă în Bucureşti. Un bărbat a ameninţat că aruncă în aer un hotel

Incidentul a avut loc în Cartierul Vitan, din Bucureşti, la un hotel ai căror proprietari sunt fraţii Robert şi Ionuţ Negoiţă. În jurul orei 10 a fost făcut un apel la 112, de către angajaţii hotelului, care le-au spus poliţiştilor că un tânăr a intrat în incinta hotelului, a mers la barul aflat la parterul clădirii şi a început să strige în faţa angajaţilor că va arunca în aer întreaga clădire, că are o bombă şi că este pregătit să o detoneze.

Tânărul nu a făcut nicio revendicare, iar după ce a făcut aceste ameninţări s-a îndreptat spre ieşirea din hotel şi s-a făcut nevăzut. Cei care au asistat la această scenă au sunat speriaţi la 112, o mare parte dintre ei fiind angajaţi ai hotelului.

În zonă s-au deplasat mai multe echipaje de la Secţia 26 de Poliţie, dar şi echipe formate din pirotehnişti din cadrul Poliţiei Capitalei.

Pe baza declaraţiilor martorilor şi a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere bărbatul a fost identificat şi, ulterior, prins, fiind dus pentru audieri la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei 26 de Poliţie. Potrivit surselor România TV tânărul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, este cunoscut ca având probleme comportamentale.