ALERTĂ de la Organizaţia Meteorologică Mondială: Concentraţia de CO2 din atmosferă, la nivel record în 2016

Concentrația de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă, considerată responsabilă pentru fenomenul de încălzire globală, a atins un nivel record în 2016, au avertizat luni reprezentanții Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), care au tras un semnal de alarmă în privința "unei creșteri periculoase a temperaturii" de pe Terra, informează AFP.

30 oct. 2017, 11:29
ALERTĂ de la Organizaţia Meteorologică Mondială: Concentraţia de CO2 din atmosferă, la nivel record în 2016

„Ultima dată când Terra a cunoscut o concentrație de CO2 comparabilă s-a întâmplat cu 3 milioane-5 milioane de ani în urmă: temperatura era cu 2-3 grade Celsius mai ridicată și nivelul mării era mai mare cu 10-20 de metri în raport cu nivelul actual”, din cauza topirii calotelor glaciare, a reamintit OMM, o agenție din cadrul ONU, în buletinul ei anual despre gazele cu efect de seră.

Potrivit OMM, această „creștere vertiginoasă” a concentrației de CO2 a fost cauzată de „conjuncția dintre activitățile umane și un puternic episod El Nino”, un fenomen climatologic ce apare la fiecare 4-5 ani și se traduce printr-o creștere a temperaturilor în Oceanul Pacific, fapt ce provoacă secete severe în anumite regiuni și precipitații puternice în altele.

„După ce a fost de 400 de părți per milion (ppm) în 2015, concentrația din atmosferă a dioxidului de carbon (…) a ajuns la 403,3 ppm în 2016” și „reprezintă de acum 145% față de valorile sale din epoca preindustrială (înainte de anul 1750)”, precizează acest raport publicat luni la Geneva, unde se află sediul general al OMM.

Oamenii de știință analizează calotele glaciare pentru a determina variațiile de concentrație ale dioxidului de carbon din atmosferă de-a lungul timpului.

„Dacă nu reducem cu rapiditate emisiile de gaze cu efect de seră, în special cele de CO2, ne îndreptăm spre o creștere periculoasă a temperaturii până la sfârșitul secolului, dincolo de obiectivul fixat prin Acordul pentru climă de la Paris”, a avertizat finlandezul Petteri Taalas, secretarul general al OMM. „Generațiile viitoare vor moșteni o planetă ce va fi în mod net mai puțin ospitalieră”, a adăugat el.

După era industrială, adică după 1750, creșterea demografică, practicarea unei agriculturi tot mai intensive, o utilizare mai amplă a terenurilor, despăduririle, industrializarea și exploatarea combustibililor fosili în scopuri energetice au provocat o creștere a concentrației din atmosferă a gazelor cu efect de seră, al căror reprezentant principal este dioxidul de carbon.

„CO2-ul persistă în atmosferă timp de secole și în oceane încă și mai mult de atât. Potrivit legilor fizicii, temperatura va fi net mai ridicată și fenomenele climatice mai extreme în viitor. Or, noi nu deținem o baghetă magică pentru a face să dispară acest excedent de CO2 atmosferic”, a subliniat Petteri Taalas.

Erik Solheim, directorul executiv al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu, consideră că „timpul ne presează”.

„Cifrele nu mint. Emisiile noastre continuă să fie prea ridicate și trebuie să inversăm această tendință (…) Dispunem deja de numeroase soluții pentru a face față acestei provocări. Ne lipsește doar voința politică”, a adăugat același expert.