Alertă în Europa după atentatul din Anglia: ”Este doar începutul”, susţine ISIS într-un mesaj VIDEO

Un bărbat având chipul acoperit cu o cagulă a revendicat în numele grupării teroriste Statul Islamic (SI) atentatul de luni seară din Manchester, soldat cu 22 de morți și 59 de răniți, și a insistat că ''este doar începutul'', într-o înregistrare video difuzată de expertul marocan în mișcări jihadiste Abdallah Rami, transmite marți EFE.

23 mai 2017, 10:26
Alertă în Europa după atentatul din Anglia: ”Este doar începutul”, susţine ISIS într-un mesaj VIDEO

În înregistrarea video, de numai 16 secunde, bărbatul cu cagulă, având în spate steagul negru al SI, vorbește în engleză și spune că ”leii Statului Islamic încep să-i atace pe toți cruciații”.

Mesajul se încheie în momentul în care bărbatul ridică o pancartă pe care scrie de mână ”Manchester 22-05-2017”, iar în limba arabă apar cuvintele ”Allahu Akbar”.

”În numele lui Allah, cel milostiv și îndurător, acesta este doar începutul: leii Statului Islamic în Irak și Siria își încep atacurile împotriva tuturor cruciaților. Allahu Akbar! Allahu Akbar!”, recită bărbatul cu cagulă.

Autenticitatea înregistrării nu a putut fi confirmată, menționează EFE, care notează că este vorba de un format pe care Statul Islamic nu îl folosește în mod obișnuit pentru a revendica atacuri teroriste.